unblogdefete

Posts Tagged ‘iubire

Mi-ar fi placut ca lucrurile sa ramana la fel. Imi place mediocritatea, zona de confort, lipsa riscului, a  marilor confruntari, a imenselor dezamagiri,  a devastatoarelor pierderi. Mi-ar fi placut ca eu sa raman cum eram acum 3 ani, o eleva mediocra de liceu bun, cu o familie  frumoasa, cu prieteni  putini, dar in care credeam, cu o relatie in care eram cea mai importanta, cu suficienti bani.

Mi-ar fi placut ca liceul sa nu se termine si sa nu dau peste o facultate fara sens, fara viitor si fara sanse, mi-ar fi placut ca esecul avut atunci sa ma impinga inainte, nu sa ma traga inapoi.  Scoala asta mi-a dat totusi o calatorie visata de multi  si mi-ar fi placut sa raman acolo sus, deasupra Senei. Dar,  mi-ar fi placut ca Sena sa nu fie motivul pentru care nu incercam a doua oara.

Mi-ar fi placut sa nu fie nevoie de tragedii pentru a realiza cati sunt prieteni cu adevarat, mi-ar fi placut sa nu aflu niciodata ca sunt oameni pe care nu te poti baza cand tu credeai cu toata taria ca poti. Prieteni totusi au fost, a fost blonda mea preferata dintre toate blondele, brunetele roscatele, asiatice;e, sud-americancele si mai ales scandinavele, desi mi-ar fi placut sa nu fie nevoie sa ma ajute, sa fie nevoie doar s-o amuz.

Mi-ar fi placut ca relatia sa se termine cu o prietenie, nu cu o curtoazie in care nu cred.  Mi-ar fi placua ca  iubirea sa-mi fi  fost tradata, nu prietenia in care credeam , mai mult decat in orice, ceea ce nu e de inlocuit. Mi-ar fi placut sa stie sa manevreze lucrurile fara sa atinga un prieten, mi-ar fi placut sa-l fi invatat macar ce inseamna a fi prieten.  Ajunsa in preajma   ochilor mei albastri,  mi-ar fi placut sa pot avea acum o relatie in care sa simt ca suntem implicati.

Mi-ar fi placut sa-l ascult in continuare, sa ma astepte cu usa deschisa in fiecare vineri seara, sa ma sune si sa ma agaseze din nou, sa ne certam , sa ma stranga de mana, sa ma alinte, sa ma protejeze cum numai el stia. Mi-ar fi placut sa am doi parinti care sa-si traiasca o tinerete continua, mi-ar fi placut sa am doi parinti.

Etichete: , , , , ,

Post lacrimogen, pentru ca pot.

Imi spunea intr-o zi o prietena ca nu-si poate imagina ce se va intampla dupa ce nu va mai fi cu EL-ul ei, va mai vorbi cu el, vor ramane prieteni sau nici macar nu se vor saluta?!. Si cu iubirea ei ce se va intampla?!

Asa mi-a venit o intrebare, ce se intampla cu iubirile cand trec? Unde se duc atunci cand se duc? Exista un loc ” foste iubiri” si toate campeaza acolo? Exista o posibilitate ca iubirile astea sa se transforme conform legii „nimic nu se pierde, totul se transforma?”.

Ar trebui sa primim acasa instiintare unde se duc iubirile, atunci cand pleaca. „Prima iubire, am ajuns in Angola, o duc bine, salutari” sau ” A treia iubire, grav bolnava”. Sa stii ce se intampla cu ea, ai investit timp, sentimente, munca reala. E ca si cand ai creste un copil si nu stii ce s-a intamplat cu el dupa ce a facut 18 ani si a plecat de acasa.  E minimul pe care poate sa-l faca dupa zile, luni sau ani de convietuire. De bun simt as putea adauga.

Iubirile reale, romeo-julietene, astea-s cele care fug cel mai departe fiind cele mai incercate? Astea dispar si nu mai pot fi niciodata recuperate? Sunt inghitite de Triunghiul Bermudelor sau ajung in aria 51, banuiesc. De la ele ar fi cel mai dureros sa primesti un mail intr-o zi ” Iubirea vietii tale sunt la Paris, o duc bine, pe aici pe langa turn, au revoir, mon amour”. Au revoir sau adio?

Iubirile neimpartasite, dar pe care le-ai simtit in toti porii tai, au locul lor specific? Se duc acolo unde toate iubirile neimpartasite ajung si-si plang de mila? Cine le consoleaza? Si mai ales ajung sa-si impartaseasca pana la urma iubirea ?

Iubirile inexistente, dar proiectate in mintea noastra, dispar vreodata? Stiu oameni care au impresia ca iubesc si traiesc intr-un basm fantastic. Ce se va intampla cand basmul se va termina? Unde se vor duce iubirile lor?

Daca nu stii daca ai iubit vreodata sau daca iubesti in prezent,  nici nu stii ca ti-au plecat iubirile, cum mai faci sa afli de ele?  Te vor anunta ele ” Iubirea ta de anul trecut, nu m-ai sesizat, te pup am plecat la mare”?

Iubirile pe cine iubesc?

Etichete: , ,

N-am norooooooc,  ce sa fac? Niciodata soarta nu mi-a zambiiiit.  In afaceri.  Si Ana Lesko are mai multa voce decat am eu noroc. Sa ma explic punctual ca sa nu incurc audienta. Avusei o afacere  intinsa pe ani de zile, in parteneriat  cu un tanar (dar nu mai tanar ca mine). La inceput am fost actionar majoritar, dar din cauza unor greseli de calcul am pierdut actiuni, ajungand in cele din urma sa cedez afacerea si sa intrerup contractul de confidentialitate si de  parteneriat.  Dar pesemne ca-mi facusem un nume in lumea biznisului, ca si altii au vrut sa intre in parteneriat pe termen limitat sau nelimitat cu mine.

M-am dus eu ca o lalea neagra in Club A cu fetele, ca asa se iese dupa ce inchei o afacere, cu fetele. Acolo, erau jdemii de tineri interesanti si buni de afaceri. Fara hi5, fara trening, stundenti si simpatici. E,dar astrele mele in domeniul asta stau extrem de prost. Marte retrograd imi face probleme cred. Cel mai coclar din incapere, ala cu esarfa si pulover roz,  singurul, dar absolut singurul care nu stia de Damien Marley sau Travka din incapere, puse ochii pe mandrete de afacerista, eu.  Eu un pic vesela de la lumini, mi-am zis atunci ca merita o leaca de atentie din partea lalelei negre ce eram si no, am socializat. Acasa mi-am dat seama ca era doar asa, un partener de Dumars, nicidecum de Club A si ca n-a fost cea mai desteapta decizie, socializarea zic. Dar ce crezi? Am scapat? Nicidecum, exact acum, acum imi zice ca vine-n micutul oras provicial intru vederea mea, de dor, evident. E si insistent clubber-ul dumarsian.  Si cel mai frustrant e , ca avea un prieten, cu care as fi incheiat contract dupa contact. Nelimitat.

Tot eu, ca doar nu alta, are un vecin. De camin, dar tot vecin se cheama. Vecinu’ asta e prietenul tuturor,are afaceri cu toata lumea,  dar imi pare mie, ori din cauza paranoii ce m-a cuprins, ori din cauza semnelor clare,  ca nu-i doar asa pretin de camin. Si n-ar fi problema, ca-i destept, simpatic si cu bani, dar sa-mi fie cu iertare, are circa 100 de kg. Si e vecinul, prietenul si ajutorul tuturor la nevoie, de ce mi-as complica existenta si strica prietenia pentru niste sexulet ( ca imi pare ca vrea contract pe termen scurt) asudat si chinuit? Daca intelegeti aluzia mea fina.

Neah, ca nu s-a terminat. Acum tz ani, cand eram eu tanara si nelinistita si ma durea la basca si tare bine o duceam , am intalnit un domn brad pittian, nitel mai plinut cu care am incheiat contract pe termen scurt, dar am scos profit. E bine, eu imi doream si alte afaceri cu acest brad pitt de buzaliud, dar in cele din urma s-a dovedit ori usor nebun gen psihopat, sociopat, schizofrenic, paranoic, ori extrem de nesimtit, ceea ce mie, stimata audienta, mi-e tot aia.

Si mai e si ala cu treningul.

N-am noroc deloc in afacerile astea, o fi din cauza ca mereu castig la carti?

Am scris aici despre un baiat timidel si nepupacios.  Asa viata ar muri de ciuda si Sue Ellen si Dylan, Brenda si Kelly ca nu au.  Am pilotat  cu el o perioada, dupa care, ca urmare a unei grave erori de pilotaj realizata cu mandrie si succes de mine, baetu’ s-a ofuscat, a abandonat aeronava si si-a indreptat botul ( avionului) catre alte copiloate.

Cum se stie foarte bine ca aeroporturi nu-s in prea multe orase, avea putine de ales, Oradea, Sibiu, Cluj-Napoca si..tam tam Iasi, bineinteles, mandria Moldovei, locul meu de procreere( acolo mi-a zis tata ca m-am facut), locul unde gasesti cele mai cele, de toate pentru toti. Baetu’ o gasit in dulcele targ al Iesilor, o doamna, cu experienta in pilotaj care o batea la fund pe a mea ( de experienta zic). Doamna cu pricina,  din cate inteles-am  ( am pastrat totusi relatia, nu se stie cand ma mai apuca un chef de pilotaj) este o respectabila si singuratica doamna avocat, care isi doreste alinarea in bratele baetului meu nepupacios ( meu, asa ca personaj). O fo baetu’ pan-n Iesi, cu avionul, biensiur,caci madama detine galbeni destui cat sa-i plateasca un zbor. O stat baetu’ 9 zile, ca-n povesti x 3.  O vizitat si Bojdeuca, o smotocit si motoceii, o vazut si Teiul, s-o minunat de frumoasili urmase ale lui Stefan si s-o intors la capitala. Pesemne ca pe acolo se presara nitica praf de prostie ( iubire cum i-ar zice baetu’) ca , nici una,nici doua s-o horatat sa si  muti la Iesi, impreuna cu doamna avocat. Ba mai mult, inteles-ai ca dansa are casa de fapt si de drept, la Bacau. E un mister daca vor procreea si ei la Iesi  sau la Bacau, oricum in Moldova, undeva. Uitasi,de emotia aflarii acestei vesti, sa mentionez ca ashest cuplu ragatano-moldovean, s-o intalnit, cum atlfel,  in ashest secol, decat pi Interneti. Asadar, flacaul o facut atata cale, pe banii dansii ce-i drept, pan-n inima Moldovii catri o dansa necunoscuta, matura rau si gata,  se si muta. Asta-i iubire, fratilor, nu plimbari prin Cismigiu, nu sarutari in fata usii, nu mesaje noaptea. Eu is mandra ca l-am cunoscut si sper ca pi drumul mieu spri Vaslui, caci ma indrept intr-acolo, intr-o vizita la rude ( cine n-are rude in Moldova, am eu spre inchiriere) sa ma intalnesc cu ashest cuplu si sa le zic personal , asa ceva nici in Dallas n-am vazut!

Sunt un om bipolar, nevrotic si instabil.   Pot plange la orice film, dar nu pot rade la comedii, cu toate astea am un umor unic, doar asa prin prezenta.  Cel mai mult ma   sensibilizeaza insa melodiile, dar muzica nu ma face niciodata sa rad. Sunt patetica pana-n strafundul strafundului, dar detest pana la detestarea detastarii gesturile patetice.

Nu stiu sa  iubesc frumos si curat, nu stiu sa apreciez frumosul evident, nu stiu sa-mi recunosc sentimentele si nici nu stiu sa mi le arat.

Gresesc si stiu ca o fac, dar nu ma pot opri. Nu sunt multumita de nimic din jur, dar nu lupt nici cu mine nici cu ceilalti pentru a-mi indrepta nemultumirile.

Urasc sa esuez si totusi nu ma opresc din asta, prefer sa nu fac decat sa fac, desi stiu ca apoi voi regreta ca n-am facut. Esecurile ma darama si sunt incapabila sa ma ridic, sa ma scutur si sa plec mai departe. Pierd mai mult decat castig, dar imi pastrez castigurile importante.

Vanitatea imi invinge toleranta , demnitatea imi invinge trairile ,  inteligenta emotionala e invinsa de prostia nativa.

Nu sunt geloasa, dar sunt posesiva, nu pot aprecia complimentele, dar tanjesc dupa ele.

Am vazut zilele astea  ca simpatica mea cititoare , Gumita Hubba Bubbita nu mai vrea sa scrie pentru ca este suparata. Dedic micul meu articolas ei si celorlalte gumite suparate.  Eu sunt o gumita de cirese sa zicem. Iar ea, de capsuni. Si celelate pot fi gumite de orice alta natie. E, noi gumitele suferim asa uneori, inutil.

Eu o inteleg in supararea ei, pentru ca nici gumita de cirese, adicatelea eu,  nu trec prin cele mai delicioase  momente. De fapt, n-am niciun sentiment. De niciun fel. N-am nicio parere, in legatura cu nimic. Nu imi mai pasa, vreau doar sa nu mai stiu. Cineva mi-a mancat prajitura.  De ceva ani gatesc o prajitura buna, buna din ingrediente putine si slab aromatizate. M-am chinuit  si am schimbat ingredientele, am adaugat ceva sare, am pus un pic de zeama de lamaie, ceva vanilie, am mai scos zahar din reteta initiala si am flambat-o usor. Dupa ce am scos-o din cuptor, era numa’  buna.  Intre timp cineva imi furase reteta, dar lenes din fire s-a gandit sa-mi ia prajitura si s-o manance singur, fara consimtamantul meu. Si n-a vrut o bucata, mi-a vrut toata prajitura. Am incercat de cateva ori s-o lipesc, fiind o gumita, dar nu am reusit. Prajitura mea a fost mancata. Si mi-a luat ani s-o fac asa cum imi place mie. Nici prajitura nu mai voia la mine, avea pretentii de bucatari  francezi. Prajitura fitoasa.

E uite ca asta banuiesc eu ca li se intampla tuturor gumitelor. Cineva le mananca prajitura. Sau supa. Reincalzita. Sau poate le fura prajitura.  Sau dintr-o prajitura stricata si una buna, tie ti-o lasa pe aia stricata. Nimeni nu cere voie sa manance din prajitura ta, ba mai mult unii o mananca pe toata.  Sunt si prajituri fara gust, sau cu gust de ovaz trist, care au pretentii de tort Joffre. De ele trebuie sa ne ferim, ingrasa mai rau decat o cascada de ciocolata. Dar sa stiti ca intotdeauna exista prajituri mai bune, exista chiar si trufe sau torturi. Eu acolo tintesc acum . Spre un tort de fructe cu glazura de caramel si ciocolata. De data  asta il cumpar, nu-l mai gatesc eu. E mai bine din comert.

Provocare de la Hubba!

Premisa

Pornesc de la premisa ca se refera la cuplu. Si cum sunt o experta in domeniu, ca in orice alt domeniu va zic din start, TU. Si al doilea pas tot TU. Si al treilea, poate si al patrulea Apoi eu. Dar pasul meu o sa faca mai mult decat cei cinci pasi ai tai. Si sa stii din start ca tot ce fac eu va fi mai mult, mai bine, mai important , mai inteligent si mai frumos decat tot ce faci tu. Ca sa nu avem discutii la proces.

Argumentarea stiintifico-beletristico-psihologico-financiara.

Demararea unei relatii

Eu intotdeauna sunt mai buna decat tine. Eu ( acum vorbesc intr-adevar despre mine) sunt foarte orgolioasa, asadar n-as putea niciodata sa incep eu ceva daca tu nu ai dat semne macar ca ai vrea sa incepi ceva. Exista si o exceptie de la acest caz pe care o sa-l discutam la exceptii. Sa zicem ca un el vrea o relatie cu o mine. Eu vreau o relatie cu un el. Simplu. El trebuie sa exprime clar aceasta dorinta, ar putea fi insotit de complimente, cadouri, flori ce vrea el si ce poate. Daca plange s-a dus pe pluta, am zis . Daca are trening, mai bine ar plange.  Daca nu stie cine e Che Guevara sa afle si daca nu poate localiza Alba Iulia pe harta sa-si cumpere trening, oricum nu ma mai intereseaza.  Sa-si puna mana la gura cand stranuta si unghiile sa fie impecabile, dar fara lac.

De c e el primii 5 pasi? Pentru ca el are pasul mai mare. Pentru ca asa e legea nescrisa a relatiilor, lege pe care o s-o scriu intr-o zi. Pentru ca oricum ea trebuie sa fie aia convinsa si el ala care insista. Pentru ca el incepe mereu, el baga treaba in functiune, el o scoate.  Fix in momentul asta am o discutie cu pasi in ea. Pasul meu e mic mic dar suficient de puternic, insa il asteapta pe al lui, mare si ostentativ. Si apoi pasul meu mic, dar plin de esenta va face lucrurile sa mearga, sau nu. Dar eu raman cu orgoliu meu. Forver.