unblogdefete

Archive for Septembrie 2009

Pentru ca acest monument de cultura poarta numele de „defete”,  astazi m-am gandit sa scriu numai pentru fete. Asa din solidaritate feminina.  Si propun sa ne veselim un pic si sa ne dam seama ca laif iz greit nau medar uat. Asadar un cantec vesel sa catam. Click.  Intai pentru cititoarele mele micute si voinicute.  Asadar, pentru fetele de liceu enamorade.

Sau pentru tine, te-a parasit. Si totusi il cam vrei inapoi. Sau nu. Duca-se. Sau mai bine vino inapoi. Recunosc, am furat melodia de la Hubba-Bubba si stiu ca e simpatica si nu se supara. Si daca te-a parasit definitiv, asta e,  esti fata mare si tare si treci peste. Cu un pic de dor, recunoaste.  Si daca v-ati desparit, e bine ca s-a terminat asa.

Sau ai vrut sa te vopsesti blonda si a iesit portocaliu. Poate chiar ai un cos fix pe nas. Sau daca dieta nu da rezultate. Nasol,dar sti faina si asa.

Sau ai dilema vietii” sa ma mut sau nu cu el”.  Si pana la urma  te muti. Si nu e chiar asa cum ai visat. E pretentios si naspa. Si dragostea dispare. Dar, daca dragoste nu e, sex sa fie. Zic.

Sau daca dezastrul nu te-a ocolit. Si s-a intamplat. Nu ai avut orgasm. Inveseleste-te un pic si ia-o mot-a-mot. Nu te enerva, ca nu e bine, nici pentru cei din jur nici pentru tine. Imagineaza-ti ca-i arde. Si cantai-o. Melodia.

Cand  viata e cam ciudatica si tu cam aiurita asa si nu prea intelegi cum merg lucrurile. Detaseaza-te si priveste circul. Spectacolul ca sa zic frumos.

Sau daca ti-au picat pantalonii in public. De pe tine.  Sitocmai ai fost anuntata ca trebuie sa -ti eliberezi apartamentul. Azi. Pe langa asta  ai avut mega-ghinion si nu ai gasit bluza aia de ieri si nici pantalonii, nici botinele, nici macar sutienul. Apoi nu ai mai prins autobuzul. Urmatorul a trecut printr-o balta si te-a udat din cap pana-n picioare. Si ai scapat si telefonul. In balta.  Te-a prins si controlorul fara bilet. Nu e grav, inseamna ca ai avut doar o zi proasta.

Asadar un cantec vesel sa catam.

Anunțuri

Cand lucrurile stau fiecare asa cum le-ai pus, ti se pare ca e monotonie. Cand lucrurile incep sa se miste singure, ti se pare ca e schizofrenie. Cand lucrurile sunt de negasit, ti se pare ca e extenuare.  Cand lucrurile sunt mereu aceleasi, dar in alta forma, ti se pare ca e variatie pe aceeasi tema. Si te plictisesti. Vrei alte lucruri, dar cam la fel, dar diferite. Cand lucrurile nu mai sunt deloc, ti se pare ca e finalul. Si fara lucrurile tale, devii instabil, te dezechilibrezi.

Ce faci cand te dezechilibrezi si punctul tau de echilibru a disparut si stii ca nu mai ai nicio sansa sa-l gasesti? Nu a fost dintotdeauna prezent, dar nici tu nu erai in echilibru. L-ai gasit si ai devenit stabil.  Cauti alte puncte de echilibru, ar fi un raspuns. Corect. Si le si gasesti. Dar, nu e Punctul tau de echilibru. E un alt punct, sunt multe alte puncte, sunt, dar nu mereu pentru echilibrul tau. Te simt ca intr-o miscare browniana nefericita si plictisita de atatea puncte nepotrivite. Te simti bine cand gasesti un punct nou, te simti si mai bine cand iti mentii echilibrul iarasi,  pentru putin timp, dar nu te simti niciodata implinit. Tu si punctul tau de echilibru.

Cum treci prin dezechilibrul asta si cum faci ca nimeni sa nu-si dea seama ca nu esti ca ei, tie iti lipseste un punct? Cum sa nu dai de inteles ca esti in cautarea punctului tau, dar sa nu pari vulnerabila, cum poti sa te echilibrezi singura?

Trebuie sa va zic ceva jenant si penibil. Oribil chiar. Horror, recunosc.  Am descoperit cu stupoare acum cateva zile ca nu am sfarcuri. Stati,  nu va speriati. Eu le am, dar sunt foarte mici, aproape inexistente. Sanii mei sunt suficienti, ca  sa nu zic mari, asa din respect pentru fetele cu sanii mici. Asadar, la ditamai movilitele te-ai astepta sa gasesti un stindard voios si jucaus.  Neah, steguletele mele sunt mici si firave. Nu stau niciodata drepte, fluturand in aer , cantand imnul. Sunt timide si marunte mai ceva ca Fetita cu Chibrituri. Nici culoare nu e mai vesela. Sunt palizi si tristi, morocanosi si nemultumiti vesnic. Nu rad niciodata, nici macar nu zambesc foarte des.

Acum va intrebati cum de nu rad ei, ca doar sunt tanara si nelinisitita.  Sa nu intelegeti ca sunt abandonati si neglijati. Sunt mereu luati in seama si li se da atentia cuvenita. Dar ei, pretentiosi nevoie mare, nu zambesc prea mult, si oricum nu-i tine mult zambetul. Steguletele stau drepte uneori, dar doar atunci cand tine mult cantatul imnului, sau cand e mai intens, daca intelegi aluzia mea fina.  Acum ca nu mai este EL, care oricum nu cred ca a observat vreodata absenta sfarcurilor, privirea fiindu-i furata de movilitele unde-s cocotate steguletele, mi-e si frica sa mi le arat altora.  Imi si imaginez saracu om, alergand mancand pamantul si tipand „Fuuuugiiiiiiiiiiti, fata fara sfarcuri!!!!” . Ar fi jenant, am si eu mandria mea, si ele orgoliul lor.  Trebuie sa se lanseze cumva, sa le fac cunoscute, sa fie cineva in tara asta.

Cum sa-mi fac vedete sfarcurile mele si sa le mai inveselesc un pic,saracutele?

Conservatoare, comoda si perseverenta nevoie mare, urasc schimbarile, modificarile de ritm, iesirea din peisaj si orice alta dare peste cap a sistemul bine pus la punct cu mult timp inainte si cu multa grija de „nebuna planurilor” ce se iscaleste aici. Urasc, dar urasc, schimbarile pentru care nu am timp sa ma pregatesc. As impusca frigul care vine imediat dupa ce afara sunt 40 de grade si as da afara zapada care vine in mai.  Totusi oricat as stii dintotdeauna ca toamna vine in septembrie, parca mereu ma ia prin surprindere ca pe aia care sunt luati prin surprindere de inzapezirile din decembrie. Eu ii inteleg, zau.

Nu imi place toamna, cum nu imi place sa beau apa de chiuveta. Adica, daca mor de sete o beau, nu fac figuri, dar prefer apa minerala rece. Asa si cu toamna, decat sa fie ger sau canicula, mai bine toamna, dar mai mult mi-ar placea o primavara simpatica sau o iarna inzapezita.  Toamna pe langa faptul ca imi e draga cum ii era draga Fata mosului, Babei, reprezinta si multe incheieri. Asa-mi pare mie, si celor care ma ascultaaaa. Se termina vacanta. Se termina vara. Se termina caldura. Se termina timpul petrecut in oraselul meu de provincie. Se termina perioada in care ies in acelasi loc, beau acelasi lucru si ma intalnesc cu aceiasi oameni.  Asadar au loc o gramada de schimbari neplacute, zau. Vara devine toamna, vacanta scoala, oraselul de provincie prietenos , orasoi imens, prafuit si neprietenos, aceiasi oameni pe care-i vad aproape zilnic, devin oameni pe care-i vad foarte rar, caldura devine frig.  Si cand ma impac si eu cu toate astea, cand lovita-n fix in pipometru imi revin un pic din ameteli, apare schimbarea schimbarilor din cartea cartilor de planuri planuroase. El a devenit el.  La naiba, ce situatie!

E un text patetic si lipsit de orice urma de talent, savoare sau umor.

Cand ai 17 de ani si ti se intampla intr-o singura zi mai mult de 2 chestii nasoale ti se pare ca nimeni nu te mai iubeste, cand ai 40 de ani, ti se pare ca iubesti pe aia care nu merita, cand ai 60 de ani, ti se pare ca nu e asa de nasol de fapt, dar cand ai 21 de ani, vomiti si te doare burta. Adica eu fac asa. Cand sufar dintr-un motiv sau altu, suferinta se transforma in suferinta fizica.  As vrea sa sterg cumva ziua de azi, dar inca nu am aflat cum sa fac  asta. Poate  sa aflu pe la 40 de ani cum sterg zilele care nici nu trebuiau sa fie. Intr-o singura zi am aflat, mi s-au intamplat chestii neplacute din tot ce inseamna „important” in universul meu micut provincial. Facultate, familie, EL, sanatate. Ordine aleatorie.  Sunt undeva suspendata intre „chiar mi se intampla mie?” si „o sa trec si peste asta, ce va fi va fi!!!” Separat intamplarile nu sunt grave sau nu sunt de necombatut si fara rezolvare. Grupate vin fix ca un bumerang in mecla unui copil de 4 ani cazut in nas cu o zi in urma.  Nimic nu depinde numai de mine, asta e trist. Cel mai trist e insa faptul  ca  toate au depins de mine la un moment dat si am preferat sa  nu fac nimic sau sa fac lucrurile pe jumate.  E o vorba din batrani, cel mai nasol e sa  regreti ca nu ai facut ceva, decat sa regreti ca ai facut.  Nimic mai adevarat.

E un text patetic si lipsit de orice urma de talent, savoare sau umor. Ma scuzati. Laif sacs

Datorita iubirii pe care i-am purtat-o ii scriu o scrisoare scriitoriceasca, plina de talent, dar niciodata de atat talent cat are el

Draga Tudor,

Te-am iubit atat de mult incat in clasa a 12a o colega mi-a desenat pe tricoul de despartire ( google it) un fluturas, iar intr-o aripioara scria numele meu si in cealalta Tudor. Iubirea mea era asa de nemarginita incat te-am avut la avatar vreo 2 ani, fara intrerupere, desi is asa de faina eu insami, ba chiar rasuflam mai greu si mai adanc si mai sacadat si mai profund si mai sensibil, numai cand auzeam vocea-ti secsoasa. Am fost la tine la concert si cand ai intrebat „Cine se fute in tara asta?” m-am ofticat mai tare ca la moarte lui Maical, ca eu nu am putut sa urlu, zbier, tip, rag, (imi plac enumerarile) EU!! EU!! EU!!EU!!, pentru ca …nu vazusem nicio mataranguta la acel moment, dar sa mai si interactionez cu vreuna. Iubirea mea pentru tine i-a fost caluza si prietenului meu (:*) care a decis ca de ziua mea sa ma duca la o piesa de teatru de a ta. Am invatat de la tine niste chestii de baza :”de mii de ani, dimineata e greu”. Trebuie sa recunosc, dragul meu, ca ai dreptate aici. Te-am inteles perfect. Si sa stii ca si barbatii se pot prostitua intr-o forma sau alta.Dar sigur stii asta. Si pentru ca te-am iubit atat de mult, imi permit in nimicnicia mea sa-ti dau cateva sfaturi ca de la vesnic indragostita de tine, la un nemuritor si rece.

Dar, ma baiatule, pseudointelectualule, artistule, creatorule, demiurgule, zeule, eram cam chioara eu asa si nu am observat cat esti de prost. Si prostul nu e destul pana nu-i fudul. Data viitoare cand  vrei sa mai scrii pentru elevi ( singurii care nu-si dau seama ca esti foarte prost pentru ca au probleme mai grave de matematica) lasa-te si apuca-te de desenat cu creta pe astfalt sau de imitat munualcu lu’ Maical.

Data viitoare cand crezi ca ai ceva intr-adevar important de spus, fii sigur ca nu e asa. Niciodata nu spui nimic interesant. N-ai nici umor si nici charisma. Data viitoare cand ti se pare ca te iubesc femeile maxim, scoate-ti degetu’ din cur si da-ti jos si esarfa aia. Data viitoare cand mai vezi vreo asemanare intre tine si Mozart, da-ti seama ca e ceva in neregula, ori prea multe halucinogene, ori schizofrenie paranoida, ori ai halucinatii, deci schizofrenie paranoida. Cand mai crezi ca iubirea e ca o ceapa, ca o maslina sau ca un biscuite cu lapte, inseamna ca ti-e foame. Cand ti se pare ca esti un geniu  nemuritor, pustiu si neinteles, aminteste-ti ca asa au fost si Maicalii (Emin si Jack) si tot au murit. Unu de sifilis si despre unu se crede ca e pedofil. Oricum nu uita, ca eu te-am iubit

A ta for oluais

Am vazut recent pe un blog al unei foste doamne actuala domnisoara un fel de top al fricilor ei. Asadar din lipsa de inspiratie si de originalitate va spun ca mi-e frica si tare frica de:

Penibil-Mi-e asa de frica de penibil si ridicol incat atunci cand ceva din aceaste categorii se intampla pe o raza de 1 km de mine as vrea sa se faca o groapa mai mare ca cea a Marianelor si sa ma inghita de tot si sa stearga memoria celor din jur si apoi sa ma scoata la suprafata. Mi-e frica de orice manifestare publica a oricarei persoane din jurul meu, asociata mie , pentru ca in viziunea mea orice manifestare publica e penibila. Cum ar fi karaoke. Recunosc. Mi-e frica de karaoke. Il urasc pana in maduva oaselor si nu-l concep ca mod de distractie decat intr-un cadru restrans si ala beat ranga tot. Mai sunt si alte lucruri penibile nedigerabile dar o sa le expun cand o sa-mi mai aduc aminte.

Crocodili- Nu ca as fi fost in Nil fix cand un crocodil ma mirosea pe la bucute. Stiu ca nici macar nu traiesc in Europa, iar eu in afara Europei sau  pe langa vreo balta n-am sa ma duc pururea veci. Am vazut vreo 2 la zoo si pe aia mai mult i-am zarit ca imi inghetase si ficatul de frica. Frica e din copilarie ca toate traumele umane. Am vazut un film , Intoarcerea Nilului se chema. O porcarie fara margini in care un crocodil ii manca uneia, cu nesat,  un ochi si aia a ramas si oarba si urata cu spume pe viata. Am visat urat vreo 3 saptamani. Cum vad un crocodil, fie el si de plus, cum imi imaginez ca am doar un sigur ochi si ala nasparliu.

Furunculi- Nu radeti, ca-s catastrofali.  Am avut unul in fund plasat,  nesimtitu’.  Am fost chinuita ca o femeie insarcinata cu tripleti obligata sa -i nasca natural pe toti deodata. Am plans, am urlat, am disperat, am fost taiata mai mult pe viu, am dormit pe burta 2 luni, mi-am aratat fundul tuturor dornici sa rezolve problema, m-am operat. De atunci cand am vreun cos mai mare, imediat actionez in cel mai brutal mod. Mi-e frica de furunculi ca de muscaturile de crocodili.

Sa pic la taxa- Sunt la o facultate de stat,  la buget, mare labareala de facultate, ajunsa acolo dintr-un concurs de imprejurarari nefavorabil mie si prinsa intr-un sistem din care sunt prea putin interesata, motivata si puternica sa ies. Si comoda. Daca trebuie sa dau  vreun ban pentru prostia asta de universitate, scoala , facultate ce naibilor o fi, imi tai jugulara si o dau cainilor din curte s-o manance impreuna cu decana si rectorul. Sunt asa oarecum in pragul acestui esec moralo-financiar pentru ca nu imi dau interesul pentru facultatea asta. Nu imi place, nu misc un pai, functionez pe sistemul ” daca nu curge,  pica”. Poate am noroc. Ma fac eu mare.

Filme de groaza cu copii- In general pot sa ma uit la filme de groaza, de groaza inspaimantatoare, de groaza terifianta, de cea mai grozava groaza fara sa-mi fie nici macar teama. Am vazut Blairwitch  si m-am ofticat ca nu m-am speriat. Insa, daca e vreun film in care apare vreun copil cu un ochi scos din orbita, vreun Ciaci, vreun copil cu o drujba in mana, vreun bebe cu chilotei cu doua cornite pe ei,  vreun bebelus cu biberon care scoate flacari si arunca cu sageti oravitoare, inghet instant. Sa vedeti The Unborn sau Orfelinatul.

Plicitseala-Am citit undeva ca un om destept zicea ca numai prostul de plictiseste. De atunci mi-e frica de plictiseala ca de muscatura de crocodil. Prefer sa calc sau sa fac mancare 2 zile incontinuu. Ador sa dureze 2 ore drumul din Titan in Baneasa, cand stiu ca la destinatie n-am nimic de facut sau am de facut ceva plictisitor. Mi-e pur si simplu frica sa ma plictisesc. O sa ajung o baba cu 343 de pisici plictisite si cu un televizor stricat.

Singuratate-Cui nu ii e frica de asta chiar si la 21 de ani?

Esecuri-As prefera o foamete, un razboi civil, un cutremur de vreo 6 grade. Sau nu le-as prefera, dar sigur as stii sa le fac fata mai bine. Nu stiu sa le accept, nu stiu sa le previn, nu stiu sa le intampin si nu ma impac niciodata cu ele.