Posted by: defete on: aprilie 6, 2010
Mi-ar fi placut ca lucrurile sa ramana la fel. Imi place mediocritatea, zona de confort, lipsa riscului, a marilor confruntari, a imenselor dezamagiri, a devastatoarelor pierderi. Mi-ar fi placut ca eu sa raman cum eram acum 3 ani, o eleva mediocra de liceu bun, cu o familie frumoasa, cu prieteni putini, dar in care credeam, cu o relatie in care eram cea mai importanta, cu suficienti bani.
Mi-ar fi placut ca liceul sa nu se termine si sa nu dau peste o facultate fara sens, fara viitor si fara sanse, mi-ar fi placut ca esecul avut atunci sa ma impinga inainte, nu sa ma traga inapoi. Scoala asta mi-a dat totusi o calatorie visata de multi si mi-ar fi placut sa raman acolo sus, deasupra Senei. Dar, mi-ar fi placut ca Sena sa nu fie motivul pentru care nu incercam a doua oara.
Mi-ar fi placut sa nu fie nevoie de tragedii pentru a realiza cati sunt prieteni cu adevarat, mi-ar fi placut sa nu aflu niciodata ca sunt oameni pe care nu te poti baza cand tu credeai cu toata taria ca poti. Prieteni totusi au fost, a fost blonda mea preferata dintre toate blondele, brunetele roscatele, asiatice;e, sud-americancele si mai ales scandinavele, desi mi-ar fi placut sa nu fie nevoie sa ma ajute, sa fie nevoie doar s-o amuz.
Mi-ar fi placut ca relatia sa se termine cu o prietenie, nu cu o curtoazie in care nu cred. Mi-ar fi placua ca iubirea sa-mi fi fost tradata, nu prietenia in care credeam , mai mult decat in orice, ceea ce nu e de inlocuit. Mi-ar fi placut sa stie sa manevreze lucrurile fara sa atinga un prieten, mi-ar fi placut sa-l fi invatat macar ce inseamna a fi prieten. Ajunsa in preajma ochilor mei albastri, mi-ar fi placut sa pot avea acum o relatie in care sa simt ca suntem implicati.
Mi-ar fi placut sa-l ascult in continuare, sa ma astepte cu usa deschisa in fiecare vineri seara, sa ma sune si sa ma agaseze din nou, sa ne certam , sa ma stranga de mana, sa ma alinte, sa ma protejeze cum numai el stia. Mi-ar fi placut sa am doi parinti care sa-si traiasca o tinerete continua, mi-ar fi placut sa am doi parinti.
aprilie 11, 2010 la 12:58 pm
Scumpa… imi pare rau pentru ca si eu am simtit si simt uneori lucruri asemanatoare si imi pare rau pentru ca nu vreau sa iti spun “asta e viata, treci peste” si imi pare rau pentru ca…nu pot sa’ti spun nimic…